Accident rutier la Valea Călugărească. Două autoturisme au intrat în coliziune
 
 
Marţi, pe DN 1 B, la Valea Călugărească, a avut loc un accident rutier, două autoturisme au intrat în coliziune, posibil pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers
 
 
” Din primele verificări, o femeie de 55 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism pe banda numărul unu, din direcţia Buzău către Ploieşti, posibil pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers, a întrat în coliziune cu un auto condus de un bărbat de 52 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie, pe banda numărul doi. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ în cazul ambilor conducători. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea unui minor de 11 ani şi o femeie de 40 de ani (pasageri în auto care circulă regulamentar). Totodată, o femeie de 79 de ani pasageră în celălalt auto, a fost transportată la spital.” precizează IJP Prahova.
 
ISU Prahova a mobilizat 1 echipaj de stingere, 1 descarcerare şi 1 Smurd.
 
Sursă: IJP şi ISU Prahova