Salvator şi în timpul liber. Un pompier prahovean a intervenit (primul) la accidentul de la Vâlcăneşti
 
Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, pe DJ 218, pe raza comunei Vâlcăneşti, pe direcţia Cosminele a avut loc un accident rutier, doi biciclişti au intrat în coliziune.
Detalii AICI
 
Salvator şi în timpul liber.
Plutonierul Popa Constantin este pompier- paramaedic, fiind încadrat pe ambulanţa SMURD din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ploieşti şi se afla, împreună cu fratele său (maistru militar la USISU Ciolpani), în timpul liber, în apropierea locuinţei.
Cei doi pompieri aflaţi la aproximativ 50 m faţă de locul evenimentului au acţionat rapid, având la îndemână şi o trusă de prim ajutor. Salvatorul a procedat, de îndată, la efectuarea manevrelor de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute până la sosirea echipajului SMURD.
 
Angajatul ISU Prahova a primit felicitări din partea conducerii unităţii.
Comunicat ISU Prahova.
 
Viaţa unui pompier nu se rezumă doar la activităţile pe care pe desfăşoară la locul de muncă. Oricând pot apărea situaţii neprevăzute, dar care conturează un tablou greu de imaginat, iar atunci când eşti salvator prin vocaţie nu poţi sta deoparte nici în timpul liber.
 
Colegul nostru, plt. Popa Constantin se afla împreună cu fratele său, maistru militar la USISU Ciolpani, în timpul liber, în apropierea locuinţei.
 
Cei doi au asistat la producerea unui accident grav care a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, între doi biciclişti, în urma impactului fiind răniţi, unul dintre aceştia intrând în stop cardio-respirator.
Cei doi pompieri aflaţi la aproximativ 50 m faţă de locul evenimentului au acţionat rapid, având la îndemână şi o trusă de prim ajutor. Salvatorul a procedat, de îndată, la efectuarea manevrelor de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute până la sosirea echipajului SMURD.
 
Constantin este pompier- paramaedic, fiind încadrat pe ambulanţa SMURD din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ploieşti.
Deşi este foarte tânăr, este un profesionist desăvârşit, cu o experienţă de 7 ani, dar în primul rând un om un suflet mare.
 
Dragostea faţă de semeni şi dorinţa puternică de a-i salva ori de câte ori este nevoie, sunt trăsături care fac parte din caracterul salvatorului. Atunci când vine vorba de salvarea vieţilor oameneşti fiecare minut contează, iar ajutorul acordat poate face diferenţa.
 
Pentru profesionalismul şi modul exemplar în care a acţionat, conducerea instituţiei îl felicită pentru spiritul civic de care a dat dovadă.
 
Sursă şi foto: ISU Prahova