Cea mai mare campanie de promovare a mişcării de masă din România, vine la Ploieşti În zilele de 19, 20 şi şi 21 mai, toţi locuitorii din Ploieşti sunt invitaţi la distracţie în aer liber, jocuri, concursuri şi multe premii, în Parcul Tineretului (parcul Sălii Sporturilor). Asociaţia 11even alături de compania Kaufland România aduc, pentru prima dată, în oraşul nostru, Bucurie în mişcare, platforma care integrează idei de jocuri şi metode simple de mişcare.

Timp de trei zile, la Ploieşti, participanţii îşi vor putea aminti de jocurile copilăriei şi vor putea experimenta distracţia în mijlocul naturii. Vă aşteptăm să vizitaţi zonele amenajate special pentru voi în Parcul Tineretului. Caravana “Jocurile copilăriei: Ţară ţară vrem ostaşi!, Raţele şi vânătorii, Sticluţa cu otravă, Maţele încurcate, 123 la perete stai!, Elasticul, Baba oarbă, Ţările, Lapte gros, Cal şi călăreţ; Zona cu activităţi creative şi de îndemânare; Zona concursurilor şi jocurilor sportive diverse: fotbal, baschet, volei, Zona cu jocuri şi concursuri pentru copii şi familie: badminton, tir cu arcul, sărituri în saci, baby basket, popice, limbo dance, fotbal target, ski pe asfalt şi slow biking. Vă veţi putea relaxa şi descoperi noi talente în Zona cu ateliere, iar foamea va trece imediat dacă veţi ajunge în Zona cu bunătăţi de toate felurile.

Vom alerga cu bucurie la Cros-ul Bucurie în Mişcare, care cuprinde categorii pentru toţi participanţii: cursa copiilor şi adolescenţilor, pe categorii de vârstă, începând cu 3 ani, cursa familiilor şi cursa adulţilor; toţi cei care vor trece linia de finish vor primi o medalie de participare. Organizatorii mai pun la dispoziţie

Zona de relaxare, iar cei mici vor putea vinde şi achiziţiona jucării, cărţi, hainuţe etc. în zona organizată de către Bazarul Copiilor ®. Pentru proba de slow biking, Pegas România asigură 3 biciclete.

La scena principală vor avea loc mai multe tipuri de demonstraţii sportive şi artistice: dans modern, popular, latino pentru copii si adulţi, fitness, zumba, aerobic, balet, muzică, şi teatru, iar în celalalte zone ale festivalului vor avea loc demonstraţii şi ateliere de arte marţiale, nirvana fitness, yoga pentru copii, carturi.

Participanţii la eveniment vor avea ocazia să-şi testeze creativitatea transformând deşeurile în jucării, în cadrul „Atelierului zânelor”, precum şi în cadrul Atelierului de creaţie al Palatului Copiilor Ploieşti. Cei mici vor invata tenis la atelierul celor de la S&F TENIS CLUB, iar la atelierul DINAMIC KIDS vor explora şi îşi vor dezvolta abilităţile.

Organizatorii, sponsorii şi partenerii au pregătit sute de premii şi surprize: diplome, medalii, tricouri, bandane, şepci, rucsaci, săculeţi, mingi de fotbal, baloane, brăţări şi pedometre.

În cadrul “Bucurie în Mişcare Ploieşti”, toţi cei care au luat parte la provocarea “1 milion de secunde de mişcare” pot să primească una din cele 20.000 de brăţări #IubescMişcarea, semn al implicării în cea mai importantă campanie de promovare a mişcării din ţara noastră. „1 Milion de secunde de mişcare” este provocarea lansată în cadrul proiectului „Bucurie în Mişcare România”.

Ne dorim implicarea a cât mai multor persoane din Ploieşti care apreciază stilul de viaţă ce include mişcarea, în general. Fiecare participant în provocarea ”1 Milion de secunde de mişcare” poate contribui la realizarea ţintei finale, de 1 milion de secunde, postând pe platforma Facebook, cu ajutorul unei aplicaţii dedicate, un video scurt în care el, un prieten sau un membru al familiei face mişcare. Paşii detaliaţi şi întregul regulament sunt prezentate pe pagina oficială Bucurie în Mişcare (www.bucurieinmiscare.ro) sau pe pagina oficială de Facebook (www.facebook.com/BucurieInMiscareRomania). Organizator Bucurie în Mişcare Ploieşti 2017: Asociaţia Start Now. Partenerii locali Bucurie în Mişcare Ploieşti 2017: Primăria Ploieşti, Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Palatul Copiilor Ploieşti, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, Club Sportiv Roţile Schimării, Bucuria Alergării, Rotary Ploieşti, Generali, First Dent, Avon, Coman’s Burger SteakHouse, Art Cafe, Patiseria Carolin, Fitness Club Nico, Zumba cu Ancuţa, Generaţia lui John, Atelierul Zânelor - JCI Prahova, Bazarul Copiilor®, Latin Love Dance School, S&F Tenis Club, Yoga Ra, Fabis Dancers, Dia Fun, Happy Step, Luiza Ionescu, Dinamic Kids, Nutrilite şi Decathlon. Partener Media: KissFM Bucurie în Mişcare România este cea mai mare campanie de promovare a mişcării de masă din din ţara noastră.

În perioada 12 mai - 4 iunie, Bucurie în Mişcare se desfăşoară în 16 oraşe din România şi este organizată de Asociaţia 11even www.11even.ro cu sprijinul: Kaufland România www.kaufland.ro