Scandal  intre concubini , la   centrul de carantină din Busteni
Comunicat IJP Prahova .
 
Vineri, 1 mai, în jurul orei 22:00, am fost sesizati cu privire la faptul că între două persoane aflate într-un centru de carantină din Orasul Buşteni ar fi izbucnit un scandal.
Din primele verificari s-a stabilit că, o tânăra în varsta de 19 ani ar fi fost agresată verbal de  concubinul său.
 
În momentul intervenţiei forţelor de ordine bărbatul a continuat să manifeste un comportament agresiv verbal, fapt pentru care a fost necesară încătuşarea acestuia, ulterior, fiind transportat la o unitate medicală.
 
În prezent, cei doi sunt plasaţi în centre diferite de carantină instituţionalizată, iar în cauză cercetările continuă, fiind deschis un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.