SPIRT OBŢINUT DIN LICHID DE PARBRIZ.Perchezitii  în judeţele Prahova, Argeş şi Ilfov

În această perioadă, Poliţia Română a intensificat activităţile de prevenire, descoperire şi de combatere a ilegalităţilor economice specifice. O acţiune de amploare au desfăşurat poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Prahova, Argeş şi Ilfov, în ultimele 2 zile, pe linia comercializării dezinfectanţilor medicali.

Au fost înregistrate 3 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală ( faptă prevăzută de art. 9, alin. 1, lit. b) şi de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse ( faptă prevăzută de art. 357 alin. 1 C.p.)

Astfel, în cooperare cu poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, Ploieşti şi Piteşti, s-a acţionat pentru identificarea şi stabilirea legalităţii operaţiunilor de comercializare desfăşurate de mai multe persoane fizice şi juridice din  Bucureşti şi a judeţele Prahova, Argeş şi Ilfov.

În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii din *Prahova, Argeş, Ilfov*, au fost indisponibilizate 2.892 de recipiente alcool sanitar (a câte 500 ml) despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, întrucât datele menţionate pe etichetă nu corespund realităţii. Totodată, produsul nu are un miros specific spirtului medicinal sau unui alcool sanitar, ci emană un miros puternic asemănător diluantului, existând astfel riscul de a pune în pericol sănătatea consumatorilor.

De asemenea, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 şi OUG 28/1999, în valoare totală de 15.000 de lei.

În continuarea investigaţiilor, în această dimineaţă, 24 martie a.c., Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, a verificat legalitatea activităţii comerciale a unei societăţi, la un punct de lucru din Ploieşti.

Poliţiştii au mai efectuat 3 percheziţii, în comuna Filipeştii de Târg, judeţul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse.

Astfel, au mai fost descoperite mai multe pet-uri având aplicate etichetă cu inscripţia ,,Alcool sanitar – dezinfectant pentru uz extern”, despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, neavând miros specific.

De la locaţiile vizate au fost ridicate bunuri ce par a fi falsificate sau substituite, precum şi produse folosite la prepararea acestora, respectiv 40 de sticle a câte 500 ml etichetate, 13 sticle a câte 500 ml neetichetate şi 244 de pet-uri a câte 5 litri cu etichetă specifică soluţiei de parbriz. Trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti.

Sursa : Comunicat IJP Prahova