Militarii Bazei 2 Logistică Valahia din Ploieşti au fost solicitaţi să sprijine instalarea spitalului mobil de la Institutul Ana Aslan

 

Militarii Bazei 2 Logistică Valahia din Ploieşti au fost solicitaţi să sprijine instalarea spitalului mobil făcut din containere şi care va fi amplasat la Institutul Ana Aslan din Bucureşti. 

Militarii ploieşteni au început deplasarea către Bucureşti joi după amiază.

Potrivit unei postări pe pagina de facebook oficială a Bazei 2 Logistică Valahia Ploieşti, spitalul mobil va cuprinde printre altele unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare şi decontaminare. 

„Ploieştiul vine în ajutor!

 

Astăzi s-a început deplasarea formaţiunii medicale ROL 2 de la sediul Bazei 2 Logistică "Valahia" către Institutul "Ana Aslan" din Bucureşti.

Se intervine în ajutorul specialiştilor prin instalarea spitalului mobil containerizat ce cuprinde printre altele unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, decontaminare.

Împreună reuşim! Voi acasă, noi la datorie!” este mesajul reprezentanţilor Bazei 2 Logistică Valahia din Ploieşti.

Sursa:https://www.observatorulph.ro/eveniment/125213-foto-militarii-ploiesteni-mobilizati-la-institutul-ana-aslan-din-bucuresti