PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE  DE COMITEREA UNEI INFRACŢIUNI DE FURT CALIFICAT,IN  JUDETUL PRAHOVA

Miercuri dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 1 Ploieşti au efectuat 8 percheziţii pe raza municipiului şi a localităţilor Şirna şi Gherghiţa, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni de furt calificat.

Patru mandate de aducere au fost puse în executare.
Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 5/6 martie a.c., persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Ploieşti, de unde ar fi sustras bani şi cartuşe cu ţigări.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională se ridică la 8.000 de lei.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploieşti.

Totodata, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Boldeşti-Scăeni au efectuat 3 percheziţii pe raza localităţii, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni de furt calificat. Două mandate de aducere au fost puse în executare.
Din cercetări a rezultat faptul că, în luna februarie a.c., persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă de pe raza oraşului Boldeşti-Scăeni şi în mai multe dependinţe, de unde ar fi sustras diverse unelte şi aparatură electronică.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională se ridică la 5.000 de lei.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Sursa:IPJ Prahova

Foto cu caracter ilustrativ