La Sinaia un bancomat a fost aruncat în aer. Poliţia caută făptaşii
Potrivit IPJ Prahova, luni dimineaţă, în jurul orelor 04:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Sinaia, a avut loc o explozie la un bancomat amplasat lângă o unitate hotelieră din apropierea Castelului Peleş.
La acest moment, o echipă operativă efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, clarificării stării de fapt şi identificării autorilor.
Momentan nu se cunoaşte valoarea prejudiciului creat.
Potrivit unor surse, hoţii erau mascaţi. Imediat după explozie aceştia s-au refugiat în pădurea din imediata apropiere a hotelului.
În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materiilor explozive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Foto cu caracter ilustrativ
Sursă: IPJ Prahova