Accident rutier în Urlaţi, marţi seara
 
Marţi seară, în jurul orelor 22:00, pe raza oraşului Urlaţi a avut loc un accident rutier, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un alt auto.
 Conform IJP Prahova, o persoană a sunat la 112 şi a anunţat evenimentul rutier. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei şi ale Serviciului de Ambulanţă.
Din primele verificări se pare că, pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 34 de ani, care ar fi virat stânga pentru a intra într-o parcare, a intrat în coliziune cu un alt auto care circulă în acelaşi sens şi se angajase în depăşire.
În urma accidentului rutier, conducătoarea auto şi un pasager din aceeaşi maşină au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti.
Femeia a suferit un traumatism cranio-facial şi o fractură la mână, iar pasagerul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral.
Sursă: IJP Prahova
Foto cu caracter ilustrativ