Accident feroviar în Ploieşti Triaj.Au deraiat doua trenuri

 

Miercuri după amiază, în staţia CFR Ploieşti Triaj a avut loc un accident feroviar.
Din primele date, un tren de marfa care ar fi depăşit semnalul de oprire a intrat în coliziune cu un tren personal care circulă pe ruta Ploieşti Sud-Bucuresti.
În urma coliziunii, primul vagon al trenului personal ar fi deraiat.
Au fost rănite 10  persoane, mecanicii celor doua trenuri si 8 calatori din trenul personal.
Unul dintre raniti a fost preluat de un elicopter SMURD.
La faţa locului au fost trimise două echipaje de descarcerare, două autospeciale de stingere a focului, patru ambulanţe SMURD, o terapie intensivă mobilă şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.
Sursă : IPJ Prahova
Video amator