Comunicat IPJ Prahova.ACŢIUNI PENTRU DEPISTAREA CONDUCĂTORILOR DE AUTOVEHICULE AFLAŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLUL
 
La nivel naţional, consumul de alcool şi de substanţe psihoactive de către conducătorii auto constituie un fenomen dinamic, care pune în pericol atât siguranţa rutieră cât şi ordinea publică.
 
La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, au fost date spre folosinţă aparate DRUGTEST, aparate ce pot detecta prezenţa în corp, până la nouă substanţe interzise, diferite.
Acestea sunt utilizate în scopul prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere, care au ca şi cauză de producere, conducerea unui vehicul sub influenţa subsanţelor psihoactive.
 
În perioada 1-3 noiembrie a.c., poliţiştii prahoveni, rutieri şi de ordine publică, au acţionat pe raza judeţului Prahova, în vederea depistării şi sancţionării conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor stupefiante.
 
În cadrul acţiunii, au fost aplicate 603 sancţiuni contravenţionale, dintre care 19 au fost aplicate pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 585 pentru alte abateri, fiind reţinute 47 de permise de conducere. 
 
Poliţiştii au constatat 13 infracţiuni, 7 dintre acestea fiind pentru conducere cu o alcoolemie peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Recordul negativ în materie de alcoolemie a fost înregistrat de un ploieştean în vârstă de 33 de ani, care a fost depistat circulând la volanul unui autoturism, având o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Poliţiştii rutieri vor acţiona în continuare cu aparatele Etilotest şi DrugTest, întrucât consumul de substanţe interzise afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, conducătorii auto pot deveni agresivi, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori fatal.