POLIŢIA ROMÂNĂ ŞI LIDL, ÎN CEA DE-A ŞAPTEA EDIŢIE A CAMPANIEI NAŢIONALE PENTRU SIGURANŢA COPIILOR, AU DAT ”VERDE LA EDUCAŢIE PENTRU CIRCULAŢIE”
 
Poliţia Prahova şi Lidl continuă educaţia rutieră prin campania naţională „Verde la educaţie pentru circulaţie”, un proiect adresat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, pentru al şaptelea an consecutiv. Ediţia de anul acesta a campaniei a avut loc în data de 28 septembrie, începând cu ora 11:00. 
 
Pentru al şaptelea an consecutiv, în parcările a şase magazine Lidl din judeţul nostru (Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte, Mizil şi Buşteni), Poliţia Rutieră împreună cu poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, toţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, s-au întâlnit cu zeci de copii, însoţiţi de părinţi, pentru un util curs de siguranţă rutieră. Convinşi fiind că bazele unui comportament preventiv se pun la o vârstă fragedă, organizatorii au implementat şi în acest an conceptul de ”educaţie prin joc”.
 
Noutatea evenimentului „Verde la educaţie pentru circulaţie” de anul acesta, constă în jocul „Surprize sau amenzi?”, care îi va ajuta pe cei mici să asimileze, prin joc şi premii, regulile de circulaţie explicate de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, oferindu-le tuturor şansa de a deveni pietoni responsabili.
Astăzi, fiecare copil cu vârsta între 4 şi 10 ani a avut şansa să înveţe cum să fie un pieton responsabil direct de la reprezentanţii Poliţiei Române. Devenit deja tradiţie, evenimentul naţional de educaţie rutieră „Verde la educaţie pentru circulaţie”, iniţiat de Lidl şi Poliţia Română, a avut ca scop conştientizarea în rândul celor mici, dar şi al părinţilor, privind importanţa cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie. Proiectul îşi propune, totodată, formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicaţi, cu vină, cei mici, să se reducă. Astfel, an de an, copiii învaţă de la poliţişti regulile de circulaţie necesare pentru a fi în siguranţă ca pietoni în trafic. 
 
 
„Surprize sau amenzi?” - Noutatea ediţiei din acest an
Lecţia interactivă a avut loc în parcările magazinelor Lidl, începând cu ora 11.00 şi a constat în două sesiuni: prima parte informativă, iar cea de-a doua practică, pentru ca cei mici să aplice noţiunile învăţate. Aşadar, în cadrul sesiunii informative, cei mici au aflat de la poliţişti toate informaţiile despre cele mai importante reguli de circulaţie pentru ei, şi totodată cât  de important este să fie atenţi la trafic.
 
Cea de-a doua parte, dedicată educaţiei prin joc, vine anul acesta cu o nouă componentă practică: jocul Surprize sau amenzi?. Astfel, după ce poliţiştii le-au explicat copiilor şi părinţilor regulile de circulaţie, le-au adresat participanţilor întrebări. Răspunsurile au fost notate printr-o pancartă cu „Surpriză” pentru cei care au oferit informaţiile corecte şi cu „Amendă” pentru cei care trebuie să mai recapituleze regulile, încurajându-i pe cei mici să revină cu răspunsul bun. La finalul lecţiei, copiii au primit premii şi au fost declaraţi „absolvenţi” ai cursului. 
 
„Un factor determinant în reducerea numărului de accidente rutiere cu implicarea copiilor îl reprezintă conştientizarea de către aceştia, pe termen lung, a importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, conduită ce se naşte şi se dezvoltă prin activităţi educative, încă  de la vârste fragede.” chestor de poliţie Florentin BRĂCEA, director DIRECŢIA RUTIERĂ POLIŢIA ROMÂNĂ.
A fost o întâlnire interactivă, în cadrul căreia poliţiştii rutieri, precum şi poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de promoterii societăţii partenere, le-au explicat celor mici cum să circule corect. Astfel, ei au fost familiarizaţi cu semnificaţia indicatoarelor rutiere şi cu regulile de circulaţie destinate pietonilor, scopul final fiind acela de a li se crea deprinderi care le vor fi de folos pe tot parcursul vieţii. 
 
Atât materialele-suport necesare desfăşurării acestor activităţi, cât şi premiile pentru participanţi au fost asigurate şi distribuite de către partener.
 
Sursa si foto :IJP Prahova