Accident grav la Moara Noua. Un şofer a decedat din cauza unui cal
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN1 A, pe raza localităţii Moara Noua, un cal a fost lovit de un autoturism.
Din primele date, şoferul autoturismului (un tânăr în vârstă de 23 ani), nu ar fi observat la timp un cal lăsat nesupravegheat pe carosabil, l-a lovit, apoi s-a răsturnat în curtea unui localnic.
Din nefericire, şoferul a decedat din cauza leziunilor suferite, medicii de pe ambulanţa sosită la faţa locului nemaputand face nimic.
Un alt tânăr, în vârstă de 24 ani, aflat în acelaşi autoturism a scăpat cu viaţa, fiind transportat la spital, în stare de conştienţă.
Poliţia urmează să indentifice proprietarul animalului, proprietar care va fi tras la răspundere.
Sursă şi foto: IPJ Prahova