
Potrivit IPJ Prahova, luni, 12 august, a.c., în apropiere de comună Cornu a avut loc un accident de circulaţie, mai puţin obişnuit.
În jurul orei 13.20, un autoturism cu cinci pasageri la bord, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, după ce şoferul a încercat să evite un alt vehicul, care se pare că i-a ieşit în cale din benzinărie.
În urma impactului, cele 5 persoane au fost transportate la spital.
Potrivit SAJ Prahova, o faţă în vârstă de 11 ani (traumatism cranio-facial frontal şi leziuni la genunchi), o tânără de 19 ani (traumatism cranio-cerebral, cu pierderea stării de conştienţă şi traumatism la piciorul drept), un tânăr de 29 de ani (traumatism la coloană în zona lombară), un alt tânăr de 19 ani (traumatism cranio-cerebral şi traumatisme la glezna dreaptă şi cotul drept), o femeie de 39 de ani (traumatism cranio-facial cu otoragie).
ISU Prahova a trimis la faţa locului un echipaj de stingere şi două de prim-ajutor, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean a trimis la faţa locului trei ambulanţe de tip B2.
Foto cu caracter ilustrativ