
Asociaţia Start Now vă invită să alergaţi în Dealul Mare, jud. Prahova, la o evadare în natură, aer curat şi multă voie bună!
Pe 28 Septembrie 2019, Asociaţia Start Now, alături de Primăria Urlaţi şi de o serie de parteneri, va organiza evenimentul de alergare SemiMaratonul Bucuriei, aflat la cea de-a patra ediţie.
Continuăm susţinerea unor cauze sociale prin fondurile strânse în urma proiectului.
La prima ediţia, din 2016, au fost prezenţi în jur de 400 de participanţi, iar cu o parte din fondurile strânse s-a reuşit construirea unui teren de sport pentru copiii de la Centrul de Zi – Sfântul Stelian, din Urlaţi.
E extraordinar atunci când adulţii descoperă sau redescoperă dorinţa de a face sport. Dar ideal este ca şi copii noştri să se îndrăgostească de sport, de la cele mai fragede vârste şi să continue în a-l practica până la cele mai înaintate.
Cauza susţinută de ediţia a II-a, din 2017, a #SemiMaratonuluiBucuriei a fost dotarea cu echipament sportiv a unităţilor şcolare din Urlaţi, de la mic la mare: Gradinita cu program prelungit „Clopotica”, Scoala Gimnaziala Canuta Ionescu şi Liceul Teoretic Brancoveanu – Vodă.
De asemenea, am considerat important să oferim un mic gest de apreciere (medalii şi ghiozdane) elevilor cu rezultate bune la învăţătură de la instituţiile de învăţămant menţionate.
O selecţie a albumelor de fotografii din 2017, găsiţi aici – http://bit.ly/2ySlvJ1
Filmul evenimentului din 2017 poate fi vizionat aici – http://bit.ly/2kpyeNF
În 2018, am continuat dotarea cu echipament sportiv a unităţilor şcolare din Urlaţi, şi anume: Grădiniţa cu program prelungit „Clopoţica”, Şcoala Gimnazială Cănuţă Ionescu şi Liceul Teoretic Brâncoveanu – Vodă.
O selecţie a albumelor de fotografii din 2018, găsiţi aici – http://bit.ly/2ySlvJ1
Filmul evenimentului din 2018 poate fi vizionat aici – www.shorturl.at/flOV4
În 2019, ne propunem să sprijinim atât unitatile scolare, dotând cu echipament sportiv necesar în activităţile curente, cât şi sustinand o familie ce are nevoie de implicarea noastră şi a comunităţii.
La evenimentul Semimaratonul Bucuriei susţinem practicarea sportului alături de familie şi de prieteni, garantând o porţie serioasă de sănătate şi de BUCURIE!
Traseele de alergare îmbină peisajul dealurilor pline de podgorii cu istoria conacelor boiereşti, iar după linia de finish gustul tomnatic al mustului proaspăt va răsplăti efortul depus de concurenţi.
De asemenea, după terminarea tuturor curselor, începând cu ora 15.00, va fi organizată o petrecere la care sunt invitaţi toţi participanţii.
Mai multe detalii despre curse şi înscrieri pot fi găsite accesând pagina facebook a evenimentului „Semimaratonul Bucuriei”-
https://www.facebook.com/SemimaratonulBucuriei/ , precum şi pagina Asociaţiei Start Now – https://www.facebook.com/AsociatiaStartNow/ sau pe site-ul evenimentului, www.runtourlati.ro.
Aproximativ 200 de oameni sunt deja înscrişi la ediţia cu numărul 4.
O serie de parteneri s-au alăturat deja evenimentului: Primaria Urlaţi, P&G Urlaţi, , Decathlon Ploieşti, Plastipak Urlaţi, Metigla, Generali Ploiesti, Maspex Romania, Alka, Grupul Bucuria Alergării, Ploiestii.ro, Adrenallina, Sunt In Forma, etc.
Ne bucurăm să putem organiza, şi în acest an, cursa fotoliilor rulante, având alături Fundaţia Motivation şi Asociaţia Roţile Schimbării.
Se vor organiza următoarele probe de alergare:
– Semimaraton 21,5 km;
– Cros 10.8 km;
– Cursa fotoliilor rulante – 3 km;
– Cursa familiei – 800 m
Cursele Copiilor:
De la 3 la 5 ani – 200 m
De la 5 la 8 ani – 400 m
De la 8 la 10 ani – 600 m
De la 10 la 13 ani – 800 m
De la 13 la 16 ani – 1000 m
Pentru cursele copiilor si cursa fotolilor rulante, taxele sunt zero.
Intenţionăm ca acest eveniment să devină o tradiţie nu doar pentru Oraşul Urlaţi, ci pentru întreg judeţul, promovând, în faţa alergătorilor veniţi din toată ţara, atât sportul, ci şi zona viticolă a Prahovei.
Ne dorim, de asemenea, să transformăm Semimaratonul Bucuriei într-o sărbătoare a oraşului Urlaţi, atât pentru localnici, cât şi pentru participanţi, pentru că zona este una deosebită şi merită toată atenţia, atât din punct de vedere sportiv, cât şi turistic.
—————————————————-
Start Now! este o asociaţie non-profit care îşi propune să aducă în comunitatea prahoveană proiecte de impact (educaţionale, sportive, sociale, de antreprenoriat) şi care să genereze valoare pentru cei implicaţi.
Din portofoliul nostru fac parte: proiectul şi evenimentul #BucuriaAlergarii –www.bucuria-alergarii.ro– o întâlnire săptămânală desfăşurată la Sala Sporturilor Olimpia Ploieşti, ajuns la ediţia 30 din anul 4 de existenţă, cu peste 50 de membri de toate vârstele; proiectul 11even Experiences Ploieşti, Campania Book-Uria Alergării – Book-Uria Cititului, Semimaratonul Urlaţi, etc.
—————————————————-
Detalii şi înscrieri:
Date de contact:
Sursa :Comunicat Asociatia Start Now