Serviciul Rutier al IPJ Prahova a organizat o acţiune care a vizat, în special, transportul public de persoane
Potrivit unui comunicat al IJP Prahova,in cursul zilei de joi, la nivelul judeţului, Serviciul Rutier a organizat o acţiune care a vizat, în special, transportul public de persoane.
Astfel, poliţiştii prahoveni au aplicat 177 de sancţiuni participanţilor la trafic, dintre care 36 pentru conducătorii care efectuează transport public de persoane ( 7 prevăzute de legislaţia care reglementează activitatea de transport public de persoane şi 29 la regimul rutier).
 Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la peste 35000 de lei.
Sancţiunile aplicate în cadrul acţiunii de ieri la legislaţia privind transportul public de persoane au fost pentru: mai multe persoane în vehicul decât numărul de locuri, lipsa bilete de călătorie precum şi pentru oprirea în staţii neautorizate.
Foto:IJP Prahova