Spectacol caritabil la Şoimari

Duminică, 12 mai 2019, începând cu ora 15.00 va avea loc la Căminul Cultural din comuna Şoimari un spectacol caritabil pentru o familie cu 8 copii, care riscă să rămână sub cerul liber.

Organizatorii, artista Lavinia Bănica, ziaristul Gabriel Dima (www.infoploiesticity.ro) şi Primăria Şoimari în coilaborare cu DJ Marian Anghel vor încerca să adune fondurile necesare plăţii chiriei familiei Pricopiuc care locuieşte cu “chirie “într-o casă dărăpănată în comună oimari, propietarul casei (care nu locuieşte la aceea adresă) vrea să vândă casa, astfel familia riscă să fie evacuată.

Rezumat:

 Doamna Lucica Drăguţa Pricopiuc are vârsta în jur de 52 ani şi 8 copii, dintre care 3 minori şi 5 majori, cu vârste între 12 şi 25 ani.
Cele nouă suflete trăiesc şi locuiesc în condiţii nefavorabile fără curent, gaze şi apă, riscând să fie evacuată din casă în care locuieşte cu copii, fiindcă nu are bani de chirie.

În anul 2014, doamna Lucica a fost alungată din casa de la Brăila, după decesul soţului, aceasta ajungând la... Şoimari.
Aceasta a găsit un domn, însă proprietarul casei în care locuieşte (acum) nu este din zonă, acesta punând casa în vânzare, ceea ce înseamnă că familia este pe pragul de a fi dată afară.
Doamna Lucica NU are un venit stabil, aceasta îngrijind o bătrână, iar copii dânsei muncesc cu ziua.
“Astăzi am fost spre localitatea Şoimari sat Măgura, judeţul Prahova să ducem familiei defavorizate toate donaţiile primite de la voi. Vă mulţumim că v-aţi mobilizat într-un timp atât de scurt!
N-o să vorbesc despre sărăcia lucie în care trăiesc oamenii aceştia şi despre nevoia de a oferii şanse copiilor din zonele rurale defavorizate. Ştiţi şi voi. Vedem zilnic la ştiri. O să vorbesc despre voi, despre faptul că v-aţi luat timp să ne trimiteţi donaţii şi gânduri bune. Contează enorm.
“, Lavinia Bănica (artist prahovean)
Detalii despre acest caz aici: http://infoploiesticity.ro/social/2488-actiune-umanitara-pentru-o-familie-cu-8-copii-din-localitatea-soimari.html

Peste 20 de artişti din Prahova vor întreţine atmosfera.

Va fi un spectacol “maraton “peste 20 de artişti locali vor urca pe scenă, pentru o cauză nobilă.

Aceştia fiind: Lavinia Bănica, GRUPUL VOCAL, GLASURILE PRAHOVENE, Leonard Dedu,Antonia şi Ciprian Duda, Delia Dumitrescu, Ana Maria Nedelescu, Monalisa Andreea Moldoveanu, Constantin Valentin, Stanemir Miruna, Crina şi Alin David, Miruna Dumitrache, Andreea David, Cosmina Alexandru, Fabiana Vuta, Elena Ene, Dragoş Mihai, Amalia Andreea Dobre, Cerasela CIOCĂNEA.

Parteneri: Consiliul Judeţean Prahova, DJ Kabal

Parteneri foto: Pufy’s Art şi PhotoVideo Studio Ploieşti.

Sponsor: PFA BORDUŞEL IRINEL

Sonorizare: DJ Marian Anghel

Parteneri mass-media: StirileProPrahova, Prahova-News.ro, Ziarul Prahova, Valea Prahovei TV, Info Ploieşti City.

Prezintă jurnalistul Virgil Rădulescu.
Intrarea este liberă.