Revoluţionari amendaţi în Piaţa Universităţii

Incident în Piaţa Universităţii din Bucureşti, între poliţişti şi revoluţionarii timişoreni veniţi să-şi comemoreze eroii morţi la troiţa din centrul Capitalei. Autocarul lor a fost oprit de poliţişti, care le-au interzis să parcheze pe zona haşurată din Piaţa Universităţii, locul unde parcau de fiecare dată atunci când veneau în Bucureşti pentru a depune coroane la acea troiţă.

Incidentul a avut loc joi, în 20 decembrie 2018, atunci când autocarul cu aproximativ 40 de revoluţionari din Timişoara a încercat să oprească pe zona haşurată din Piaţa Universităţii, la troiţă, pentru ca cei care au aprins scânteia Revoluţiei din 1989 să onoreze amintirea eroilor căzuţi pentru libertate.

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, a fost şi amendat de poliţişti şi spune că la un moment dat erau acolo cinci maşini de Poliţie. În cele din urmă, după altercaţii verbale între revoluţionari şi poliţişti, autocarul a parcat în zonă şi revoluţionarii au adus un omagiu eroilor din Decembrie 1989.

sursa:https://extranews.ro/revolutionari-amendati-in-piata-universitatii-politist-in-89-eram-aproape-nenascut/