Primăria Municipiului Ploieşti organizează manifestările prilejuite de Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii

Primăria Municipiului Ploieşti organizează manifestările prilejuite de Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, sâmbătă 22 decembrie 2018.

Astfel, începând cu ora 10.00, la cimitirele Bolovani, Viişoara şi Eternitatea se vor desfăşura simultan activităţi în cadrul cărora va fi cinstită memoria eroilor Revoluţiei din 1989. În prezenţa autorităţilor locale se vor oficia servicii religioase şi se vor depune coroane şi jerbe de flori.

Totodată la monumentul din faţa Palatului Administrativ, vor fi organizate, începând cu ora 11.00, o serie de manifestări menite să comemoreze evenimentele din decembrie 1989. În prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, a revoluţionarilor şi ploieştenilor se va intona Imnul Naţional al României, va avea loc o slujbă de pomenire a eroilor şi se vor depune coroane şi jerbe de flori.

Ceremoniile dedicate Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii vor continua de la ora 12.30, la Catedrala “Înălţarea Domnului”, unde se va derula un program special la care vor participa, de asemenea, reprezentanţii autorităţilor locale. Se vor desfăşura activităţi militare specifice şi vor avea loc oficierea unui serviciu religios şi depuneri de coroane şi jerbe de flori.

foto:ph-online.ro