Spectacol caritabil  „Poveste din Betleem ediţia a IV- a ”

Joi,  6 decembrie 2018,  începând cu ora 17.30, Penitenciarul Ploieşti organizează în colaborare cu  Primăria Ploieşti, Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti  şi  Asociaţia „Compassion & Care” Ploieşti  la sala  teatrului pentru copii „Ciufulici” situată în  Bulevardul Independenţei nr. 14 Ploieşti,  un concert caritabil de colinde, intitulat “Poveste din Betleem”.

            În cadrul evenimentului, grupul vocal “Brâul Muntenesc” format din  nouă deţinuţi clasificaţi în regim semideschis, coordonat de profesor voluntar Angelica Ianculescu va susţine un program muzical specific apropierii Crăciunului.

Şcoala Populară de Arte Ploieşti, clasa d-nei profesor Camelia Vasilescu: Iulia Manea şi Teodora Munteanu, alături de alţi invitaţi,  artişti  şi  interpreţi  precum: Petty Musa, Marlen Mery, Liviu Marin, Angela Constantin şi Teodora Gheorghe vor susţine  un recital tradiţional specific sărbătorilor de iarnă.

            De asemenea, în incinta locaţiei, spectatorii vor avea ocazia să admire expoziţia de tablouri realizate de către persoanele private de libertate custodiate de Penitenciarul  Ploieşti, în cadrul atelierului ocupaţional.

            Acţiunea organizată are drept scop  sensibilizarea comunităţii cu privire la violenţa intrafamilială, iar cu această ocazie  se pot face donaţii  pentru susţinerea persoanelor afectate de violenţa intrafamilială.