Azi se deschide Tabera Naţionala de Sculptură Monumentală – România 100 – Ploieşti 2018”

Începând de azi , 1 octombrie, timp de o lună, la Ploieşti, în Parcul Municipal Vest, se va desfăşura prima ediţie a „Taberei Naţionale de Sculptură Monumentală – România 100 – Ploieşti 2018”, un proiect iniţiat de  Asociaţia Culturală 24 PH Arte cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Ploieşti în parteneriat cu UAP – Filiala Ploieşti, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploieşti, Parc Municipal Vest, TCE, SGU, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, având ca motto: „Nu există patriotism fără patrimoniu!”, sub tema Centenarul Marii Uniri.

Sub dalta a şapte artişti români, respectiv Daniel Dan, Maxim Dumitraş, Alfred Dumitriu, Bogdan Hojbotă, Petre Virgil Mogoşanu, Eugen Petri, Ion Zderciuc, marmura românească de Ruşchiţa se va transforma în tot atâtea opere de artă, cu tema Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Deschiderea oficială a Taberei de sculptură va avea loc , azi , 1 octombrie, ora 19.00, la Hotel Central, Bulevardul Republicii nr 1, Ploieşti.

PROGRAM:

1 octombrie 2018, ora 19.00 – ceremonia de deschidere oficială a Taberei Naţionale de Sculptură Monumentală -România 100, Ploieşti 2018.

2 octombrie – 30 octombrie 2018 – realizarea lucrărilor conform proiectului propus de fiecare artist la înscriere.

30 octombrie 2018, ora 16.00 – ceremonia de închidere şi acordarea de diplome participanţilor.

31 octombrie 2018, ora 12.00 – plecarea participanţilor.

Comitetul de organizare al taberei este format din: viceprimar Cristian Ganea, consilier local Sorin Văduva, Gelu Ionescu, directorul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, prof. Eugen Petri – sculptor, Florin Manole, ziarist, vicepreşedinte Asociaţia Culturală 24 PH Arte.

„În acest an unic pentru România, cel mai important moment din istoria ţării, îi omagiem pe cei care, acum 100 ani, au reuşit să realizeze un vis aparent imposibil: Unirea tuturor românilor. Municipiul Ploieşti are potenţialul de a face faţă acestor provocări, dar acest potenţial trebuie înţeles, modelat, promovat şi, nu în ultimul rând, pus în valoare. Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală – România 100 este un proiect cultural fără precedent în istoria oraşului, care vine ca un omagiu pentru realizările înaintaşilor noştri, cei care ne-au lăsat ca moştenire datoria de a arăta lumii cine suntem şi cum vrem să fim, ce înseamnă pentru noi identitate naţională, neam, vatră, limbă română.”, a declarat Sorin Văduva, consilier în cadrul C.L. al Municipiului Ploieşti.

Sponsori: BES România, Cramele Bolgiu Urlaţi, Selgros, Apa Nova, Curtea Berarilor Timişoreana Ploieşti

Parteneri media: www.24pharte.rowww.stirileproprahova.rowww.deprahova.ro, www.faptdivers.ro, www.infoploiesticity.ro, Ziarul Lumina, Arte Fapte