
Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Prahova şi Asociaţia Curcubeul Autismului Prahova, organizează vineri, 14 septembrie 2018, începând cu ora 15.00 , Seminarul de Educaţie Incluzivă – ”Educăm fiecare copil”, la Sala Europa a Consiliului Judetean Prahova.
Seminarul se adresează deopotrivă părinţilor de copii cu dizabilităţi, profesorilor şi profesioniştilor în domeniu şi urmăreşte promovarea unor competenţe de bază în ceea ce priveşte educaţia incluzivă (tranziţia de la şcoala tradiţională la şcoala incluzivă, managementul clasei incluzive, elemente de psiho-pedagogie incluzivă), o serie de aspecte juridice privind dreptul la educaţie incluzivă al copiilor cu dizabilităţi şi rolul părinţilor, al profesorilor şi al comunităţii în crearea unui mediu primitor de dezvoltare a copiilor.
Persoanele interesate sunt rugate să confirme participarea la adresa de mail: curcubeulaut@yahoo.com, până la data de 10 septembrie 2018.
NOTA: Participanţii la seminar vor primi la finalul evenimentului adeverinţă de participare emisă de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), cu specificarea ariilor tematice abordate. Va asteptam alaturi de noi!