Campania Nationala „Artistii pentru Artisti”- editia 2017 Teatrul Toma Caragiu va invita sambata, 18 martie, de la ora 18.30, in sala Teatrului Toma Caragiu, la spectacolul Omul care a vazut moartea, de Victor Eftimiu, in regia lui Cristi Juncu. Spectacolul urmeaza sa fie jucat in cadrul celei de-a 16-a editii a programului UNITER Campania Nationala „Artistii pentru Artisti”.

Campania Nationala „Artistii pentru artisti” este realizata in parteneriat cu institutii teatrale din Bucuresti si din tara cu scopul sprijinirii oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite in numele cauzei artistilor pentru care scena ramane o frumoasa amintire.

Sumele provenite din vanzarea de bilete, donatii si sponsorizari vor fi virate in Fondul de Solidaritate Teatrala, fond special deschis de UNITER.

Un bilet cumparat inseamna nu doar un semn de reverenta pentru munca actorilor, ci si un ajutor concret, un semn ca prin TEATRU putem schimba vieti.

Va asteptam sa va alaturati campaniei si sa va bucurati de teatru!