Pe 6 iunie va avea loc  a noua ediţie a Cercului de Donatori Ploieşti

Cu paşi repezi ne îndreptăm spre cea de-a noua ediţie a Cercului de Donatori Ploieşti. Aşa cum ai aflat deja, este un mecanism simplu, curat şi eficient, prin care orice sumă donată este multiplicată iar impactul este mai mare.

La fiecare întâlnire transformăm intenţia noastră de a face bine în gesturi concrete, care schimbă vieţi. Participarea este gratuită în baza unei înscrieri prealabile, iar donaţia nu este obligatorie. Oricine vrea să trăiască magia faptelor bune, făcute inteligent, este aşteptat la un eveniment ca între prieteni, cu multă bucurie şi emoţii pe care nu le uităm uşor.

Ca de fiecare dată, evenimentul este moderat de către Claudius Dociu

Până pe 15 mai 2018 primim aplicaţii de proiecte pentru ediţia curentă a Cercului de Donatori Ploieşti. Dacă cunoaşteţi iniţiative prahovene care au nevoie de mici finanţări le poţi trimite acest formular de înscriere

Pe curând cu veşti bune!

Persoane de contact 
Bianca Dăniţă 
Manager Programe Fundaţia Comunitară Prahova

Telefon: 0736.351.513
E-mail:bianca@ fundatiacomunitaraprahova.ro

Isabela Alexe
Director Executiv  Funda
ţia Comunitară Prahova
Telefon: 0726.38.28.64
E-mail:isabela@ fundatiacomunitaraprahova.ro

Proiectele susţinute la ediţia trecută.

“Masa săracilor” este o iniţiativă locală de susţinere a persoanelor sărmane prin oferirea unei mese calde. În fiecare sâmbătă, peste 20 de voluntari se întâlnesc în casa parohială de la Biserica Buna Vestire din Ploieşti pentru a găti aproximativ 170 de porţii de mâncare pentru beneficiarii proiectului. Din banii mobilizaţi la Cercul de Donatori Ploieşti, am reuşit să-I ajutăm cu dotarea bucătăriei, astfel încât de acum inainte pot găti pentru mai mulţi beneficiari în condiţii mai bune.

Suma mobilizată: 3900 lei

“Restart la viaţă” este un proiect al Lidiei Stoica, psiholog de profesie, care a format un grup de suport al pacienţilor cu diagnosticaţi cu diferite forme de cancer. Din banii mobilizaţi la Cercul de Donatori Ploieşti a trimis la cursuri de psiho-oncologie o persoană care poate continua terapia cu grupul fară ajutorul ei. Din două în două săptămâni grupul se reuneşte la Ploieşti pentru terapie, iar el va continua mult timp de aici în colo cu ajutorul nostru şi al Adrianei, noul  facilitator al grupului de suport “Restart la viaţă”.
 Suma mobilizată: 4350 lei 
 
După ce casa Mariei Radea a ars în întregime, grupul “Pentru tine” s-a mobilizat şi i-a sărit în ajutor Mariei şi copiilor ei. Cu banii mobilizaţi la Cercul de Donatori Ploieşti, ei au reuşit să cumpere materiale de construcţie necesare pentru refacerea casei. Mai au încă de muncă, dar un grup de motociclişti din Câmpina s-au oferit să-i ajute pe mai departe. În fiecare săptămână casa Mariei şi copiilor ei este mai aproape de a fi gata, iar în câteva luni ei vor începe o nouă viaţă.
Suma mobilizată: 3400 lei