S-a încheiat prima ediţie a Fondului Ştiinţescu în Prahova

S-a încheiat prima ediţie a Fondului Ştiinţescu în Prahova, o ediţie prin care Profu` Ştiinţescu a atras în jurul lui şi a susţinut o comunitate a iubitorilor de ştiinţă, tehnică, inginerie şi matematică în judeţul nostru.

Programul a apărut din dorinţa de a ajuta profesorii, elevii şi practicienii să îşi reactiveze pasiunea pentru ştiinţe şi tehnologie. Pentru că educaţia în ştiinţe înseamnă progres.

Investind în educaţie, comunitatea îşi dezvoltă resursele necesare pentru următoarele generaţii -  cei care vor deveni viitorii angajaţi din domeniul IT şi antreprenorii care vor construi companiile, serviciile şi produsele ce vor asigura dezvoltarea economică.

Fondul Ştiinţescu Prahova este un program implement de către Fundaţia Comunitară Prahova în parteneriat cu Fundaţia Româno Americană şi Federatia Fundaţiilor Comunitare din Romania, cu sprijinul OMV Petrom, Artsani şi Bocris.

Prin Fondul  Ştiinţescu au fost finanţate 12 proiecte cu un fond total de 95.000 lei, proiecte în care s-au implicat peste 500 de copii în activităţile desfăşurate,  sub coordonarea a peste 40 de profesori şi voluntari din Ploieşti, Urlaţi, Câmpina, Slănic şi Lapoş. 

Urmăriţi filmele proiectelor finanţate pentru a descoperi oamenii pasionaţi de ştiinţă din judeţul nostru şi activităţile pe care le desfăşoară pentru a aduce tinerii mai aproape de materii şi activităţi considerate grele.

https://www.youtube.com/watch?v=jMLy0JwpZEs&t=
https://www.youtube.com/watch?v=fUU7sXhupnY

Coordonatorii celor 12 proiecte finanţate au venit la Ştiinţescu Fest pentru a prezenta activităţile inspiraţionale realizate. La finalul zilei 220 de copii au vizitat dom-ul astronomic, au fost peste 500 de participanţi la galeria interactivă şi 45 profesori la cele 4 ateliere.
Imagini despre cum a fost primul Festival al Ştiinţelor la Ploieşti puteţi vedea aici: http://bit.ly/stiintescufest

Poveştile frumoase ale Profului Ştiinţescu nu se opresc aici, ne pregătim pentru a doua ediţie a progamului. Căutăm parteneri locali care vor să susţină dezvoltarea ştiinţelor în Prahova. Dacă vrei să susţii proiecte inovative, cu rezultate reale, implementate de pasionaţi de ştiinţă, ia legătura cu noi şi venim la tine să discutăm despre cum ai vrea să te implici.