Un bărbat din Urlaţi a fost reţinuţ de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu exercitarea dreptului de a conduce suspendată
La data de 9 noiembrie, în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei orasului Urlaţi au fost sesizaţi despre faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, fiind posibil ca şoferul să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice. 
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde a fost identificat conducătorul auto, de 46 de ani, din oraş, care figura în bazele de date cu exercitarea dreptului de a conduce suspendată. 
Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
Astfel, în baza probatoriului administrat, faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Sursă.IJP Prahova
Foto ilustrativ