
Pompierii ISU Prahova au acţionat, marţi după-amiază, la Valea Doftanei, pentru stingerea incendiului izbucnit într-o zonă împădurită.
"Pompierii militari au acţionat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care se manifestă la pădurea din Valea Doftanei, zona Barajului Paltinu.
Acesta se manifestă la litieră, doborâturi şi vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 12000 mp.
La locul intervenţiei au fost (iniţial) 14 cadre care au acţionat pentru localizarea incendiului.
Deplasarea a fost una extrem de anevoioasă", a precizat ISU Prahova.
După localizarea incendiului, pe parcursul nopţii trecute, incendiul a rămas sub monitorizarea unui echipaj de pompieri.
În această dimineaţă s-a constituit o nouă echipă de intervenţie pentru neutralizarea incendiului.
Acesta nu se mai manifesta cu aceeaşi intensitate, mai mult fumegau buştenii şi s-a intervenit pentru stingerea acestora.
Echipa actuală a fost formată din 20 de cadre.
ISU Prahova a intervenit cu o barcă, 5 motopompe, o autospecială de stingere şi 3 autospeciale de primă intervenţie.
Sursă, foto-video:ISU PH