
La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei nr.2 de poliţie rurală Floreşti în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în comuna Filipeştii de Pădure, au depistat în flagrant delict două persoane în timp ce transportau material lemnos cu ajutorul a două atelaje hipo.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele depistate ca fiind doi bărbaţi cu vârstele de 24 de ani, respectiv 33 de ani, ambii din comuna Ion Luca Caragiale din judeţul Dâmboviţa.
La faţa locului a fost solicitat un reprezentant al Ocolului Silvic Câmpina care a inventariat materialul lemnos, fiind vorba de arbori de diferite dimensiuni, esenţă stejar, carpen şi plop.
Ulterior, cantitatea de material lemnos a fost lăsat în custodie reprezentantului silvic.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi furt de arbori.
Comunicat:IJP Prahova
Foto ilustrativ