Festivalul SINAIA FOREVER, în siguranţă, şi în acest an
Începand de astăzi şi până duminică, 1 octombrie a.c., peste 120 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova vor acţiona în cadrul Festivalului Sinaia Forever pentru menţinerea ordinii publice, a siguranţei traficului rutier, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor în zonele unde se desfăşoară evenimentele artistice.
Poliţişti de ordine publică, rutieră, de investigaţii criminale, de la poliţia transporturi, dar şi din cadrul acţiunilor speciale se vor afla permanent printre cetăţeni şi vor desfăşura activităţi preventive şi de combatere a faptelor antisociale care se pot comite profitând de aglomerările create – înşelăciuni, furturi din genţi sau buzunare, furturi de şi din autoturisme, cerşetorie şi comerţ ambulant neautorizat. 
Poliţiştii Serviciului Rutier Prahova, în colaborare cu celelalte forţe implicate vor acţiona permanent pentru fluidizarea traficului rutier în zonele aglomerate şi nu numai.
Pe parcursul celor trei zile, poliţiştii rutieri se vor afla permanent pe drumurile publice din zona festivalului, efectuând testări cu aparatele etilotest şi drugtest, din dotare, acesta fiind principalul obiectiv al poliţiştilor prahoveni rutieri pentru această perioadă. 
Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova recomandă cetăţenilor să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
Obiectivul nostru este acela de a ne bucura împreună, în siguranţă de acest festival, fără a înregistra evenimente negative. 
Nu uitaţi, în cazul în care sunteţi martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicitaţi ajutorul celei mai apropiate patrule de poliţie sau apelaţi la numărul unic de urgenţă 112.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ