Tânăr din Mizil  reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea a 6 infracţiuni de furt
La data de 8 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil au identificat, depistat şi reţinut un tânăr în vârstă de 22 de ani, din oraşul Mizil, bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt, fapte comise în perioada mai 2022-iulie 2023.
În fapt, tânărul în vârstă de 22 de ani, ar fi comis 6 fapte de furt, una în luna mai a anului 2022, iar 5 în luna iulie a anului curent, creând un prejudiciu de aproximativ 1.500 de lei. 
Persoana bănuită ar fi sustras băuturi alcoolice dintr-un supermarket, articlole vestimentare, alimente, precum şi trei ceasuri dintr-o staţie de alimentare cu carburant. 
În baza probatoriului administrat, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.  
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. 
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ