
Comunicat IJP Prahova
La data de 1 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti-Biroul de Combatere a Furturilor din Locuinţă au depistat şi reţinut o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de proxenetism.
În fapt, în perioada mai-iulie a.c., persoana bănuită, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din judeţul Dâmboviţa ar fi determinat o tânără în vârstă de 21 de ani, din comuna Drăgăneşti, să practice prostituţia în judeţul Dâmboviţa, i-ar fi înlesnit activitatea, şi chiar ar fi constrâns-o să o continue.
În vederea administrării probatoriului, la domiciliul bănuitului a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, ulterior acesta fiind condus la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii.
În baza probatoriului administrat, faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
Foto ilustrativ