TRAGEDIE ÎN PRAHOVA. O femeie a căzut de la etajul 4 al unui spital din Ploieşti
 
Potrivit IJP Prahova, poliţiştii ploieşteni fac cercetări în cadrul unui dosar pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În această dimineaţă,  în jurul orei 10.00, o pacientă a unui spital din Ploieşti,  s-ar fi aruncat pe geam, de la etajul 
”La data de 2 august a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că o femeie s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unei unităţi medicale din municipiul Ploieşti. 
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 55 de ani, din Păuleşti, care a fost declarată decedată de personalul medical.
Din primele verificări efectuate de poliţişti, nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni cu intenţie.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de poliţişti, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”
Foto ilustrativ