
Cei 52 de pompieri, ajunşi în această dimineaţă în Rodos, intervin pentru stingerea mai multor incendii care se manifestă în Sud-Estul insulei.
Din cauza vântului puternic şi a temperaturilor ridicate, incendiile s-au propagat la clădirile aflate în proximitatea vegetaţiei uscate şi a pădurii.
Colegii noştri acţionează în condiţii extreme, pentru limitarea propagării incendiului spre zonele locuite şi menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată.
Intervenţia modulului are loc la solicitarea ofiţerului elen, delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.
Conform prognozei pentru ziua de astăzi, 24 iulie, riscul apariţiei incendiilor de pădure rămâne unul ridicat - de nivel 5, risc extrem.
Din cadrul ISU PRAHOVA sunt 3 subofiţeri acolo şi o autospecială de stingere pentru incendii de pădure, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vălenii de Munte.
...................................................................
În cursul acestei dimineţi, pompierii români, componenţi ai modulului naţional de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au ajuns pe insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii.
Astfel, modulul României, format din 52 de militari, se îndreaptă către baza militară, loc unde vor fi cazaţi şi unde vor alimenta cu apă autospecialele care vor acţiona în zonele afectate de incendii.
Sub directa coordonare a ofiţerului de legătură elen, pompierii români vor începe misiunea de limitare a propagării incendiilor în zonele afectate din Rodos, alături de pompierii greci şi slovaci.
Sursă , foto şi video:IGSU/ISU Prahova


