
”La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Albăstrelelor din municipiu se desfăşoară un conflict între mai multe persoane.
În baza sesizării, în zona indicată au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie, luptători din cadrul Seviciului pentru Acţiuni Speciale, dar şi echipaje de jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova şi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploieşti.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au identificat 6 persoane implicate fiind conduse la sediul unităţii de poliţie în vederea audierilor.
Totodată, la faţa locului nu a fost necesară intervenţia vreunui echipaj medical.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.
Poliţiştii Secţiei nr.1 de poliţie Ploieşti continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.” precizează IJP Prahova.