
Potrivit ISU Prahova, astăzi dimineţă , în jurul orei 4.30, la o casa din comuna Drajna, satul Drajna de Jos, a izbucnit un incendiu.
Din primele informaţii primite de la apelant, erau afectate de flăcări 2 camere de locuit.
Imediat, la locul indicat au fost alocate 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp, astfel ca forţele au fost suplimentate cu încă 2 autospeciale de stingere.
După aproximativ 3 ore de eforturi, incendiul a fost lichidat şi mare parte din clădire a fost salvată.