
La data 13 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat 8 percheziţii domiciliare, în judeţul Prahova, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept. 7 mandate de aducere au fost puse în executare.
În cauză, s-a reţinut că, în perioada august 2022 până în prezent, bănuiţii ar fi cultivat şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (cannabis) şi ar fi deţinut droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept (cannabis), în peste 600 de acte materiale.
După recoltare, drogurile ar fi fost comercializate către consumatori, din judeţul Prahova.
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate 700 de grame de cannabis, 2 culturi outdoor cu 86 de plante de cannabis (cu dimensiuni între 10 şi 100 cm), 125 de seminţe de cannabis, 6.700 de lei, 6 telefoane mobile, 4 cântare, 5 grindere şi 2 pistoale neletale supuse autorizării.
În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă a celor 7 bănuiţi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.
Sursă şi video:IJP PRAHOVA/POLIŢIA ROMÂNĂ