Concursul Naţional de Dans “EVERYBODY DANCE WITH US”, ediţia a XVIII – a, la Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti

În perioada 23 -24 iunie 2023, Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti, în parteneriat cu Universitatea Petrol – Gaze Ploieşti, Liga Studenţilor din Centrul Universitar Ploieşti, Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploieşti şi Palatul Copiilor Ploieşti va organiza Concursul Naţional de Dans “EVERYBODY DANCE WITH US”, ediţia a XVIII – a, eveniment finanţat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. La această manifestare, tinerii din centrele universitare din ţară îşi vor evidenţia talentul, calităţile artistice şi activitatea creatoare.

Totodată, pe perioada celor două zile Casa de Cultură a Studenţilor va găzdui o expoziţie a portului popular românesc ce cuprinde costume tradiţionale din zone etno – folclorice de renume, precum şi un vernisaj de pictură ce va cuprinde numeroase lucrări.

Concursul va fi completat de un spectacol interetnic, la care vor participa ansambluri ale minorităţilor din România.

Evenimentul îşi propune stimularea interesului tinerilor, studenţilor şi a publicului ploieştean şi prahovean pentru arta dansului ca formă de exprimare, comunicare şi socializare.

Vor fi acordate numeroase premii participanţilor declaraţi câştigători, dar şi premii surpriză pentru publicul spectator.

Accesul publicului este liber în limita locurilor disponibile, prin completarea online a formularului http://forms.gle/PxH2MDnh8aBFHmxR6

Detalii suplimentare pot fi aflate pe pagina de Facebook şi Instagram a Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti.

COMUNICAT Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti

Partener media:INFO PLOIEŞTI CITY