
La data de 30 mai 2023, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sărbătoreşte 18 ani de la înfiinţare, ca structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.
Începând cu anul 2005, prin operaţionalizarea acestei unităţi, Ministerul Afacerilor Interne s-a angajat într-un proces ireversibil privind asigurarea propriului climat de integritate.
În cei 18 ani de activitate, Direcţia Generală Anticorupţie s-a consolidat ca instituţie şi a intensificat eforturile pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivelul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dezvoltându-se permanent pe cele două paliere.
Prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea activităţilor de instruire şi informare în rândul personalului MAI, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile.
Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul ca standarde pentru întreg personalul Ministerului Afacerilor Interne.
În acest context, ofiţerii de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, au desfăşurat la data de 30.05.2023, activităţi de informare în rândul cetăţenilor ce au constat în promovarea unor mesaje cu conţinut informativ-preventiv anticorupţie şi prezentarea unor aspecte privind identitatea instituţională a Direcţiei Generale Anticorupţie şi competenţele acesteia.
Reamintim faptul că, la nivelul judeţului Prahova, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, al cărui sediu se află în Municipiul Ploieşti, str. Gheorghe Doja, nr.119, telefon 0244.302.670, fax 0244.529.654.
Cetăţenii judeţului Prahova care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare gratuită la Call-center anticorupţie 0800.806.806, prin e-mail la adresa prahova.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii judeţene.
SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE PRAHOVA
Foto facebook:DNA