
În dimineaţa aceasta, pe centura de est a Ploieştiului,în comuna Berceni, satul Moara Nouă, a avut loc un accident rutier mortal.
”La data de 22 mai a.c.,în jurul orei 7.00, poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe Centura de Est a municipiului Ploiesti la km 81+400 în afara localităţii Berceni, sat Moara Noua s-ar fi produs un accident rutier.
Din primele date de la faţa locului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Centura de Est din direcţia Bucov către Bărcăneşti la un moment dat a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani.
Din impact autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 56 de ani.
Traficul rutier a fost restricţionat pe ambele sensuri fiind deviat pe rute alternative de către poliţiştii rutieri.” , a precizat Poliţia Rutieră Prahova.
ISU Prahova a intervenit la locul evenimentului cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenţia la descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Sursă:IJP şi ISU PH
Foto ilustrativ