
În urma percheziţiilor efectuate de poliţiştii din Prahova, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri, agende, cataloage, produse din bijuterii, un dispozitiv de măsurare diametru inel, două cântare electronice destinate cântăririi bijuteriilor, 105 bijuterii ( 63 confecţionate din metal de culoare argintie şi 35 de culoare galbenă), 25.120 de ţigarete de diferite mărci, 450 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci protejate, parfumuri de diferite mărci, precum şi 15.000 de euro, 1.320 de USD, 15.750 de lei şi 1.010 lire turceşti.
Valoarea bunurilor descoperite şi ridicate, în urma activităţilor desfăşurate este de aproximativ 200.000 de lei.
Prejudiciul preliminar, cauzat bugetului general consolidat, este estimat la 57.780 de lei, reprezentând acciza datorată pentru cantităţile de ţigarete identificate.
În cauză, urmează ca reprezentanţii Autorităţii Vamale Române să calculeze taxele vamale, accizele şi TVA de plată pentru toate bunurile introduse în ţară cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, în baza probatoriului administrat, faţă de două femei, de 35 şi 38 de ani, ambele din judeţul Prahova, şi faţă de un bărbat, de 28 de ani, din judeţul Ilfov, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentaţi unităţii de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Reamintim că, la data de 8 mai a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova au efectuat 20 de percheziţii, în judeţele Prahova şi Ilfov, dar şi în municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă.
25 de persoane au fost conduse la sediul unităţii, pentru audieri.
În fapt, în perioada decembrie 2022 - mai 2023, persoanele bănuite ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal, bunuri ce trebuie plasate sub un regim vamal (ţigarete, bijuterii, parfumuri, articole de îmbrăcăminte), având ca ţară de origine Turcia.
Bunurile în cauză ar fi fost comercializate ulterior, pe teritoriul ţării, către diferite persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activitatea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi de cel al poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.
De asemenea, la activitate au participat jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploieşti.
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală şi de prezumţia de nevinovăţie.
Sursă:IJP PH