Expoziţie a Cercului de pictură la Winmarkt Ploiesti

Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează joi, 1 martie 2018, expoziţia Cercului de pictură al instituţiei noastre, care va avea loc la Winmarkt Shopping Center Ploieşti, începând cu ora 17.00.  Doamna profesoară Graţiela Moise, artist plastic şi profesor coordonator al Cercului de pictură, va strânge lucrările elevilor, le va aşeza pe planşe mari şi le va expune în Centrul Comercial Winmarkt, pentru a putea fi admirate de trecători şi de publicul interesat.  

În cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate picturi, felicitări şi mărţişoare.  La expoziţie vor fi prezenţi: doamna profesoară, alături de elevii săi, părinţii acestora, reprezentanţi ai Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, dar şi public interesat.

Prin astfel de manifestări, instituţia noastră îşi propune: încurajarea elevilor şi tinerilor în realizarea creaţiilor artistice, dezvoltarea capacităţii creative a elevilor, promovarea artei şi cultivarea gustului pentru frumos.