
La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Valea Crângulului, din oraş au depistat în flagrant o persoană în timp ce sustrăgea sârmă şi stâlpi metalici de pe o plantaţie cu viţă de vie.
Ulterior, a fost stabilită identitatea persoanei depistate ca fiind un bărbat în vârstă de 54 de ani, din oraşul Urlaţi, care avea asupra sa aproximativ 100 de metri de sârmă metalică, dar şi mai mulţi stâlpi pentru susţinerea viţei de vie, pe care intenţiona să le transporte la domiciliu.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ