Accident rutier  grav pe DN1D, la Fulga, între un autoturism şi două motociclete. Doi tineri au ajuns la spital
Vineri seară,  pe DN1D, la Fulga, a avut loc un accident rutier grav.
 Un autoturism şi două motociclete, au intrat în coliziune.
”Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de  50 de ani  în timp ce conducea un  tractor ce tracta o autoutilitară, pe DN1D pe sensul Ploieşti-Urziceni, la km 15+900 a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr în vârstă de 18 ani şi cu un altul condus tot de un tânăr de 18 ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor motociclurilor, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l, iar conducătorii motociclurilor nu au putut fi testaţi din cauza leziunilor. ” a precizat IJP Prahova.
Potrivit ISU Prahova, în urma evaluării medicale, motocicliştii,  erau conştienţi, prezentând traumatisme cranio-cerebrale şi traumatisme cranio-faciale. 
Foto:ISU Prahova