Palatul Copiilor Ploieşti organizează  „Gala dansului – prietenii Palatului”

Palatul Copiilor Ploieşti organizează pe data de 21.04.2023, ora 18.00, la Sala Europa, „Gala dansului – prietenii Palatului”, eveniment ce se află la cea de-a doua ediţie.

Acest proiect are ca scop premierea profesorilor din învăţământul artistic extraşcolar ploieştean, care au slujit arta cu pasiune vreme de mai multe decenii. Deşi astăzi se încadrează în categoria pensionarilor, dragostea lor pentru artă şi educaţie nu poate fi „pensionată". Considerăm că este o formă de respect şi o obligaţie morală să îi aducem la rampă şi să le spunem că nu i-am uitat, că pasiunea şi devotamentul lor s-a transmis peste timp şi că acest foc viu nu se va stinge, pentru că şi noi, cei de azi, îl vom da mai departe. Este vorba de dnul prof şi muzician Corneliu Irimia, artiştii plastici Valeriu Scărlătescu, Lucreţia Milea şi Elena Petrescu, care au coordonat cercurile de creaţie plastică şi atelierul fanteziei, precum şi de dna prof. Aurelia Mihalache, coordonator al cenaclului literar şi al revistei „Liceenii”.

În spectacol vor evolua Ada Gonzales şi Ionuţ Diniţă, primi balerini la Opera Naţională Bucureşti cu „Pas des deux” din baletul „Don Quiljote”, şi un grup de balerini de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti, coordonaţi de dna prof. Ana Caraianopol şi maestra de balet a Operei Naţionale, Florica Stănescu.

Pe aceeaşi scenă, alături de profesionişti, vor urca şi elevii cercului de Balet, membri ai ansamblurilor Balletissima şi Aristocats, de la Palatul Copiilor Ploieşti, în coregrafia dnei prof. Alina Zahariuc, director al instituţiei.

Evenimentul tinde să devină o tradiţie a Palatului Copiilor Ploieşti, după ce prima ediţie de anul trecut s-a bucurat de un real succes; este iniţiat şi coordonat de dl Robert Zahariuc, profesor de dans modern la această instituţie.

Printre susţinătorii şi sponsorii acestei gale se numără Consiliul Judeţean Prahova, BES România, Şcoala de Flori, Restaurant Orizont Ploieşti, Asociaţia socio-culturală „Artă pentru suflet”

Director: prof. Alina Zahariuc

Partener media:www.infoploiesticity.ro