
La data de 18 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr.4 de Poliţie Ploieşti au reţinut un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Ploieşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
În fapt, la data de 17 aprilie a.c., bărbatul în cauză ar fi avut un conflict cu soţia acestuia, care ulterior a degenerat în acte de violenţă, moment în care ar fi lovit-o pe femeie cu pumnii în zona feţei.
Pentru aplanarea conflictului a intervenit fiul acestora, care ar fi fost şi el lovit în timpul altercaţiei.
În urma loviturilor, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internată.
Având în vedere aceste aspecte a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin provizoriu de protecţie.
În baza probatoriului administrat, ieri, 18 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr.4 de Poliţie Ploieşti l-au reţinut pe bărbatul în cauză, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ