
În seara aceasta, Vinerea Mare a Paştelui, sute de credincioşi au venit la Biserica Înălţarea Domnului/ Eroilor din Ploieşti, pentru a aduce flori, a trece pe sub Sfântul Epitaf şi cu lumânări aprinse în mâini să înconjoare lăcaşul sfânt.
După slujbă, doar câteva zeci de persoane au mai rămas pentru a lua acasă floriile sfinţite, acest lucru s-a datorat şi din cauza schimbării vremii, o ploaie torenţială cu fulgere abătându-se către zona de Vest a Ploieştiului.
Surprinzător de plăcut a fost faptul că majoritatea din cei prezenţi erau tineri şi copii.
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Iisus Hristos.
Vinerea Patimilor este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.
În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua.