Mandat european de arestare pus în executare de poliţiştii de investigaţii criminale prahoveni
La data de 13 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în timp ce executau o acţiune pe raza municipiului Ploieşti au depistat un bărbat în vârstă de 49 de ani, pe numele căruia autorităţile judiciare din Germania au emis un Mandat European de Arestare, pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat.
Prejudiciul cauzat în urma activităţii infracţionale este de 900.000 de Euro.
Bărbatul din municipiul Ploieşti a fost prezentat procurorului desemnat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.
Ulterior, a fost prezentat Curţii de Apel Ploieşti care a confirmat Mandatul European emis de autorităţile din Germania şi a dispus arestarea provizorie în vederea predării persoanei solicitate.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ