
Pe tot parcursul zilei de ieri, 3 aprilie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au acţionat pe linie rutieră pe drumurile naţionale din judeţ, în municipiul Ploieşti, pe raza oraşelor Boldeşti-Scăeni şi Breaza, precum şi pe raza mai multor comune precum Bălţeşti, Drajna, Măgurele şi Măneciu pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări greve, în atenţia lor fiind combaterea abaterilor săvârşite de biciclişti şi nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto.
În cadrul acţiunii, au fost controlate peste 300 de autovehicule, fiind efectuate 90 de testări cu aparatul etilotest.
În acest context, au fost aplicate aproximativ 140 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 23.500 de lei, dintre care, mai mult de 30 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, şi 15 bicicliştilor pentru abaterile lor.
Totodată, cu ocazia constatării a două depăşiri neregulamentare au fost reţinute două permise de conducere.
Astfel de acţiuni sunt organizate permanent la nivelul judeţului Prahova, pentru menţinerea unui climat optim de siguranţă rutieră pe drumurile publice din judeţ.
Le reamintim conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte regimul legal de viteză, să nu conducă sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, să acorde prioritate de trecere participanţilor la traficul rutier care au acest drept şi să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier.
În cadrul acţiunii, au fost folosite cele 3 noi autospeciale de poliţie, intrate de curând în dotarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova care au fost repartizate către Serviciul Rutier, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene şi către Biroul Rutier Ploieşti.
RESPECTAREA LEGISLAŢIEI RUTIERE POATE SALVA VIEŢI!
Sursă:IJP PRAHOVA