
La data de 13 martie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Boldeşti Scăieni în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN1A în comuna Lipăneşti au efectuat semnal regulamentar de oprire cu semnalele acustice şi luminoase unui motociclu care circula din direcţia străzii Ion Luca Caragiale către DN1A, încercând sa evite autospeciala de poliţie.
Astfel, conducătorul vehiculului a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Lipăneşti.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ