Accident rutier în comuna Talea. Un ATV s-a răsturnat pe carosabil.Conducătorul vehicului a decedat
Duminică seară, pe DJ 206,  în comuna Talea , s-a produs un accident rutier.
Potrivit ISU Prahova,  un tânăr, în vârstă de 20 de ani, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers în timp ce conducea un ATV şi s-a răsturnat pe carosabil.
În urma impactului, conducătorul ATV-ului a decedat, iar celălalt ocupant, în vârstă de 22 de ani, a fost asistat medical la faţa locului.
ISU Prahova a inrervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
 
Foto:ISU Prahova